Festivalul-concurs #HOPE 2022

Află toate detaliile despre prima ediție a festivalului-concurs #HOPE.

ASOCIAȚIA MOMENTUM

Cursuri

Asociația Momentum ajută la dezvoltarea personală a cursanților săi și oferă cursuri de chitară, pian, vioară, canto, teatru, dans, pictură sau limbi străine pentru toate vârstele.

ASOCIAȚIA MOMENTUM

Revistă

Arhiva revistelor publicate în cadrul programului "Unite Cultures Through Culture", o serie de mai mult de 20 de numere cu lucrări de la elevi ghidați de Asociația Momentum.

ASOCIAȚIA MOMENTUM

Parteneri

Nu am putea implementa toate proiectele pe care le visăm și nu am putea ajuta și oferi schimbare în comunitate fără sprijinul partenerilor noștri, cărora le mulțumim sincer.

MOMENTUM ÎN CIFRE

Asociația Culturală Momentum

Asociaţia Culturală Momentum s-a născut în anul 2008 din dorinţa unui grup de studenţi de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti de a-şi demonstra aptitudinile artistice, în manieră personală, alături de care să atragă tineri asemenea lor din toate ramurile celor șapte arte și subcategoriile acestora.

0
Ani de activitate
0
Proiecte împlementate
0
+
Studenți la cursuri
0
Voluntari înscriși

3 PAȘI SIMPLI

Cum producem schimbarea?

Proiect

Elaborăm proiecte și le alegem pe cele care au potențial de a produce cea mai mare schimbare în bine.

Implementare

Alegem cea mai eficientă metodă de a finanța și implementa proiectul și trecem la treabă!

Rezultate

Măsurăm, analizăm și tragem concluzii în funcție de câte vieți și persoane am influențat în bine.

ȘTIRI ȘI INFORMAȚII

Blogul Momentum

Articol 1

By

Bine ai venit la WordPress. Acesta e primul tău articol. Editează-l... read more

Articol 2

By

Bine ai venit la WordPress. Acesta e primul tău articol. Editează-l... read more

Articol 3

By

Bine ai venit la WordPress. Acesta e primul tău articol. Editează-l... read more

PROPUNE PROIECT

Ce idee ai?

Trimite-ne, în câteva cuvinte, ce idee de proiect ai, și dacă simțim că se potrivește cu viziunea noastră, vorbim mai multe.

    IA LEGĂTURA CU NOI

    Cu ce te putem ajuta?

    Dacă ai o propunere de colaborare, vrei să devii partener sau sponsor, sau vrei să afli mai multe detalii despre activitatea noastră, contactează-ne direct folosind datele de mai jos:
    +40 745 982 882
    contact@asociatiamomentum.eu
    Golești 5 Ploiești, PH